Singuri. Asa suntem, singuri. Oricat de mult ne-am minti, nu suntem furnici, si astfel, sa avem o constiinta comuna,o gandire comuna, sa ne cunoastem unii pe ceilalti prin acelasi streaming continuu de informatie la care am fi legati concomitent, pentru totdeauna.
Suntem indivizi. Capsulati si pecetluiti intr-o lume proprie, cu ganduri individuale, framantari personale, chinuri sau bucurii chinuit exprimate celorlalti.
Suntem singuri dar nu neaparat singuratici. Si asta este alegerea noastra, este nastrusnica solutie prin care ajungem sa nu fim condamnati la mutenie, surzenie, sihastrie.
Interesant este ca, in pofida aglomerarilor umane in care traim, insingurarea prospera. Si asta mai ales datorita societatii care este randuita - da, tot de noi -total anapoda. Si ajungem sa facem ceea ce vedem in toate stirile televiziunilor, bate in dinti, cutite in rinichi si topoare pe ceafa.
Problema este ca nu mai e nimeni pe-aici care sa incline balanta si in partea buna. Nu mai vrea nimeni sa fie pe partea BINELUI, in ziua de azi daca esti bun – esti prost!, spun toti privind incruntati catre alti ochi, incruntati si ei
Mai umanilor, ma uit in jurul meu si ma spariu. Cunosc multi oameni, probabil as putea spune chiar foarte multi. Am invatat, expus fiind din cauza culorii, sa simt oamenii. Am incredere in treaba asta cu “simtitul” pentru ca – pana acum, cel putin – nu m-a inselat.
Incerc sa vad in oameni care le este scopul, care le este dorinta, unde si cum vor sa ajunga. Si da, sunt multi meschini, isi vad de interesul lor si incearca sa ajunga la el cu nesimtire, nu se gandesc sau nu le pasa ca de multe ori este evident ce vor si cum incearca.
Ne-am obisnuit cu ei, cu cei din partea aia urata, si-i luam ca atare. De multe chiar le dam ce-si doresc, uneori din pura prostie, alteori din dorinta de a ne simti peste ei, mai buni, mai oameni.
Problema este ca in maracinisul asta al vietii se pierd tot mai multi dintr-aia buni, din cei generosi, din cei care, pana mai ieri, aveau un suflet.
Ii vezi cum aluneca, cum incep – intai timid – sa devina egoisti, cum li se schimba privirea, uitatura, cum… pana si gesturile li se transforma.
Si, recunosc, asta pe mine ma sperie. Pentru ca, in ritmul asta, vom trai, cei care mai avem prostia asta numita bunatate, inconjurati de animale salbatice.
Hienele, caci eu asa le spun, se inmultesc. Se transforma in ce ajung sa fie datorita vietii, datorita anturajului, neajunsurilor, datorita frustrarii pe care o au ca oameni cu suflet cand vad ca numai hienele razbesc.
Prin postul asta nu vreau sa schimb pe nimeni, nu vreau sa schimb nimic, doar am o idee pe care vreau s-o impartasesc: hienele, oricat de pline si-ar avea burtile, vor trai singure. Pentru ca niciodata interesul unei hiene nu va coincide cu interesul alteia. Pentru ca niciodata nu va fi destula carne pentru toate, oricat vanat ar fi.
Si atunci, alergand numai dupa papa / caca / bani / faima hienele vor intra in concurenta cu alte hiene. Si asta inseamna singuratate. Intotdeauna. Una sfasietoare. Care are doua variante, crunte amandoua: succesul da o bucurie singuratica, de care se bucura in intunericul hrubei unde s-au izolat, si insuccesul…tot izolat de orice vorba buna, de orice mangaiere, de orice prieten ce in trecut era aproape. Caci hienele n-au prieteni.
Nu te inrai. Incearca sa ajungi in viata prin puterea ta. Nu da la cap. Nu face rau. Nu fi meschin. Tine egoismul in frau.
Nu pentru mine, nu pentru ceilalti, pentru tine. Pentru sufletul tau.
Probabil ca multi nu vor intelege postul asta, si-mi pare rau. Chiar imi cer scuze. Dar astazi mi-am revazut un bun prieten din trecut si m-a socat egoismul, rautatea, cinismul unui om schimbat de viata dintr-un om mic la stat ce ascundea un suflet cat Casa Poporului… intr-o Casa Poporului cu suflet cat un blid de ciorba rece. Si mi-a parut rau.
“Simt nevoia sa-i spun cuiva tot ce simt, ca nu mai suport, sau mai bine zis… nu ma mai suport in situatia asta de a nu fi capabil in a lua o decizie.
Ea e o persoana care se enerveaza destul de repede, trebuie mai mereu sa-mi masor cuvintele pentru a nu se supara. E foarte suparacioasa de fel. Si cel mai rau e ca ma jigneste foarte – foarte rau atunci cand ne certam, spunandu-mi si ca o sa ne despartim.
Iar eu, ca un dobitoc ce sunt, o iert de fiecare data, ea promitandu-mi ca n-o sa se mai repede, ca ma iubeste mult, si ca face chestia asta orbita de nervi, nemaiputand sa se opreasca din a jigni, chiar daca nici ea nu crede ce spune.
Chiar daca ne-am impacat mereu nu am putut niciodata sa uit dar, in prostia mea, mereu am sperat ca ea chiar o sa se schimbe.
Stiu ca ar putea sa o faca, sunt constient de asta, dar eu sunt un nefericit. Stiu ca ma iubeste, dar asta nu prea ma ajuta cu nimic.
Spune-mi te rog, ce sa fac, cum pot rezolva asta ? Tu ai destula experienta cred si probabil imi poti da un sfat.”
Cristi, buna! O sa intru direct in subiect…
O sa plec de la premisa ca va iubiti, ca iubiti amandoi la fel de mult. Daca premisa e buna… tu stii.
Dar chiar daca te iubeste nu are niciun drept sa o faca. Niciunul. Asta e greseala ei si trebuie sa si-o asume, s-o stearga din repertoriu. Si daca n-o face… ei bine, va trebui sa iei o decizie.
Pentru faptul ca te jigneste este de acuzat, blamat si – eventual – de parasit.
Insa, pentru cuplul vostru, intrebarea este De ce se enerveaza asa tare? Faci tu ceva… sau are ea probleme cu orice? Pentru ca daca ea te iubeste si tu faci lucruri care o suie pe tavan… nu, nu se justifica manifestarile ei, dar nervii da. Atunci cand iubesti… ei bine, ai tendinta de a te rani orice (si poate ma repet, dar chiar si ranita… tot n-ar trebui sa-ti vorbeasca urat sub nicio forma).
Ce ai de facut? Opreste-te putin si calculeaza… cat de mult o iubesti? Lucrurile care o deranjeaza sunt reale sau inchipuite? Ce ai de facut pentru a nu o mai avea in crize pe langa tine? Daca vei face lucrurile astea – fara sa te dai tu peste cap mai mult decat ar fi cazul – ea se va opri cu jignirile sau va gasi alte si alte motive sa ti le aduca?
Tu stii daca mai merita sa incerci mai mult decat ai incercat pana acum, dar gandeste-te… si daca ajungi la concluzia ca orice ai face, ea:
a) nu va fi multumita si va continua sa te jigneasca… gandeste-te serios la despartire, caci altfel te complaci intr-un cerc vicios inutil si dureros;
b) ea ar putea fi multumita… atunci calculeaza cate ai de facut pentru ca ea sa fie multumita. Si asigura-te ca de-acum incolo nu te va mai jigni. Caci degeaba e fericita in general daca atunci cand gaseste ceva care nu-i place incepe iar sa-ti vorbeasca urat… o sa stai cu frica, si aia nu se numeste relatie;
c) ea ar putea fi multumita si poti fi sigura ca ea nu te va mai jigni… ei bine, pregateste-te de o relatie lunga si frumoasa.
Pana la urma eu nu-ti spun decat o treaba simpla, pe care sunt sigur ca o constientizezi si tu dar ti-e frica sa ti-o spui: e momentul unei decizii, momentul unui plan. Iar planul ar trebui sa aiba ca scop principal fericirea ta, si ca scop secundar fericirea voastra. Daca fericirea voastra ca si cuplu include durere si apasari pentru tine… atunci e doar fericirea ei, si nu cred ca merita.
Intrebam acum ceva zile Cand e prea mult ce faci pentru iubita sau iubitul tau si concluzionam cumva asa: daca la un moment dat esti convins ca ce faci este in total dezechilibru cu ce primesti… ei bine, opresti tot si-ti vezi de viata ta. Dar macar vei fi impacat ca ai facut tot ce ai putut face.
Nu cred ca stiti,dar acesta e un caz real,intalnit de mine iar numele este luat la intamplare,pentru anonimat.
Nu castigi nimic. Vei fi lovit de toti si de toate. Vei fi vulnerabil. Vei fi atacat, vei fi atacata, dispretuita, vei vedea umirea si frica in ochii celor goi si rai.
Te vei simti o paria, pedeapsa de a imprastia bunatatea e grea.
Dar stii ceva? Bunatatea da aripi. Te face sa zbori, te simti deasupra multora dar fara a simti nevoia sa le fii superior, esti pur-si-simplu… bun!
Si zambesti, asa lovit cum esti… zambesti. Si nu esti singur, nu esti singura, crede-ma… zambeste!
Vreau sa incep prin a va zice buna dimineata(chiar daca este ora 12,dar dupa cum zice si titlul,suntem baieti),tuturor care cititi acest blog.De data aceasta nu e Kiry la calculator,pentru a va povesti povesti de amor(chiar imi plac si le citesc zilnic),ci e Claudiu,prietenul sau putin mai normal,care a venit pentru a...defapt,voi incepe cu inceputul.
E luni,inceputul unei alte saptamani plictisitoare,fara nimic special,fara nebunii,fara petreceri,doar liniste si pace.Am intrat pe facebook,lucru care il fac zilnic,pentru a ma minuna de ce nebunii mai gasesc pe acolo,moment in care Kiry mi-a trimis mesaj:"ba,ce faci?hai sa facem mancare".Bineinteles am zis ca ma duc,neavand nimic mai important de facut,mama lui fiind plecata,am decis sa fiu mamica pentru o zi asa ca am tras repede fuga acasa la el cu un baton de snickers ramas de cateva zile in buzunar,pastrat chipurile pentru desert.Pana aici totul bine.Ne-am tras manicile in sus si ne-am apucat de treaba.
- Kiry,adu cartofii!
- Stai sa vad daca am!(va dati seama ca pentru a face cartofi prajiti e nevoie si de cartofi,pe langa altele).
I-am curatat cum stim noi,doar cu cateva mici taieturi prin palma,pe degete,i-am spalat si i-am pus pe foc.Eu cum sunt mai pasionat in ale gatitului ma dadeam mare si tare pe acolo:
- Kiry,pregateste-mi sarea.
- Kiry,adu ceva sa invart in ei.
Nu va zic ce era pe masa,farfurii,linguri,cutite,fel de fel de chestii,utile si inutile,va dati seama,ca baietii.Dar sa vedeti minune,chiar au iesit si chiar au fost buni.
Dupa ce i-am mancat, ne-am apucat de strans si bineinteles,am si pus cafeaua la facut.Kiry,multumit de "performanta" mea,mi-a sugerat sa ma duc si maine,lucru care va dati seama ca il voi face.
Nu stiu cati o sa cititi ceea ce am scris aici,dar va zic sincer,lucrurile astea ne ajuta pe noi,baietii,sa mai uitam de griji,de stres,sa ne simtim bine,sa radem,sa glumim,sa facem nebunii.
Probabil,voi,fetele,care cititi acest blog si nu numai,credeti ca noi baietii suntem mereu fericiti,ca nu ne pasa de nimic,dar nu e tocmai asa,dar nu vreau sa dezvolt acest subiect,ca daca o fac,probabil va mai ia inca 2 zile pentru a termina de citit.
Acum va las ca deja v-am rapit cateva minute din viata,care sper ca nu le-ati pierdut degeaba.Voi mai veni sa va mai povestesc una alta,din vietile noastre,dar pana atunci va urez tuturor o zi minunata si nu uitati,tineti-va prietenii aproape.
...Claudiu OUT.
Era sa uit ce e mai important,o vorba zisa acum ceva timp de un om maret...
"Daca putem gati si sa facem curatenie,la ce ne mai trebuie femei?" by Kiry.
Bineinteles,nu trebuie sa va suparati,voi fetele,dar trebuie sa recunoasteti,toate a-ti zis la un moment dat: "La ce ne trebuie barbati?Sunt inutili","Nu pot face nimic","Mai mult ne incurca".
Vad ca se uzeaza din ce-in-ce mai tare ideea asta cu “Iubeste-ma asa cum sunt!“. A ajuns un fel de pavaza flasca a tuturor neajunsurilor si greselilor din cuplu. Si de-aia si-a pierdut puterea.
Dupa ce doi oameni s-au cunoscut, daca se plac ajung sa se apropie. Daca atractia e mare si cei doi fac pasii necesari… nu prea se sta degeaba, nu e timp de pierdut, se iau de mana si merg mai departe in viata impreuna.
Vorbind despre perioada respectiva… exceptand poate cateva lucruri, ei doi ajung sa se iubeasca asa cum sunt. Se iau la pachet, si cele bune si cele mai putin bune, si daca suma este una satisfacatoare se merge inainte asa.
Da, fiecare dintre cei doi isi doreste sa mai schimbe cate ceva la celalalt, dar la momentul respectiv fiecare este satisfacut de celalalt, este ce si-a dorit. Caci altfel n-ar fi mers mai departe, nu?
Si trece timpul, se instaleaza cumva rutina, focurile de artificii se domolesc, noptile petrecute impreuna nu mai sunt asa magice… incep sa apara frustrarile.
- Tu nu m-ai pupat niciodata cum te pup eu!
- Iar iesi cu baietii?!
- De ce nu ma lasi niciodata sa te tin in brate noaptea?!
- Iar stai la scoala pana la 9 seara?!
Da, sunt incluse acolo niste cateodata si niste iar, cuvinte care ne arata ca lucrurile au fost intotdeauna asa, nu s-a schimbat nimic. De prima data cand au dormit impreuna ea nu a vrut sa fie tinuta in brate, iar el statea pana la 9 la scoala si-apoi iesea cu baietii.
Lucrurile de genul asta, caci exemplele sunt alese la intamplare, nu pareau sa deranjeze la inceput. Dar acum sunt probleme din ce in ce mai mari, lucruri si gesturi care pot, la un moment dat, sa-i desparta pe cei doi.
Ce se schimba in cuplu, cum, cand? Ce ne face sa ne dorim din-ce-in-ce mai tare sa-l schimbam pe cel de langa noi? De ce vrem neaparat sa ne punem amprenta asupra lui?
E corect sa-i cerem sa fie altul decat omul pe care l-am cunoscut, placut, si-apoi iubit
Prima clipa, prima discutie in care ii simti respiratia alunecandu-ti pe piept, prima privire in suflet, primele vorbe… primele minciuni.
Suna dur “minciuni“, stiu, dar… hai sa incercam sa privim cu sinceritate. Ce stii, in acel moment despre ea? Cat de bine-l cunosti? Cat de bine te cunosti tu in relatia aia, foarte proaspata, cat de bine va cunoasteti chimia, pe ce-ti bazezi promisiunea aia?
- Te iubesc, voi fi intotdeauna cu tine!
- Esti sigur?
- Mai sigur decat orice pe lumea asta!
Da, sigur! Ce stii in acel moment? C-o iubesti, ca te face sa te simti asa cum nu te-ai mai simtit, parca, niciodata! Te face sa simti ca il adori, astepti cu nerabdare fluturasii din stomac, caci ti-i da, mai ales atunci cand te saruta si te priveste cu privirea aia, aia speciala, care te face sa te simti cea mai frumoasa creatie a lumii… Asta stii, pe asta te poti baza. Dar, acest mic nimic iti conteaza in respectivul moment infim al vietii tale mai mult decat ce va sa fie si de doua ori decat tot ce-a fost…
- Ce-ti doresti de la viata asta?
- Pe tine, numai pe tine, acum, maine, pentru totdeauna… tu!
Asa ne incepem relatiile, mai mult sau mai putin cu minciuna asta, sau una vecina ei, promitem lucruri mari, ne promitem noua ca vom fi mai buni, altfel, ca nu vom repeta greselile trecutului… ca vom iubi atat de frumos incat povestea asta nu se va termina vreodata.
Dar uitam, caci suntem oameni, ca am promis fix acelasi lucru intr-o anumita relatie ce a trecut. La fel am zis, “Intotdeauna cu tine…!“, dar n-a fost asa, ne-am despartit, am uitat – sau nu – am mers mai departe si… acum iubim din nou.
Cand am mintit, atunci sau acum? Ne-am proiectat si atunci umbrele de indragostiti pe peretele de fum al unui viitor care astazi e realitate, si pe peretele ala ne vedeam atunci “Intotdeauna impreuna.”. Numai ca umbrele indragostitilor s-au schimbat, una dintre siluete a disparut, acum e alta, si in acelasi fel de imbratisare ne proiectam din nou intr-un promis “Intotdeauna cu tine!“.
Am mintit atunci? Mintim acum din nou? Am mintit de fiecare data?
Caci, cum facem, vom alege sa fim in continuare, in continuarea acelei minciuni, alaturi de fostul? Riscam asa sa ne erodam prezentul sau lasam minciuna aia deoparte si ii zambim ingaduitori asteia noi?
De ce nu spunem “Azi impreuna!” si facem in asa fel incat sa ne tinem de cuvant cat mai frumos posibil?
sâmbătă, 19 noiembrie 2011
in loc sa-ti tii iubitul sau iubita in brate, daca in loc sa te si sa-l rasfeti asa cum simti c-ai vrea… de esti singura si n-ai cui sa-i spui… daca esti singur si doar tigara aprinsa-ti tine companie…
… iti las melodia asta, sa-ti tina de urat, sa te faca sa visezi, sa-ti dea, poate, o farama de speranta.
Si daca simti nevoia sa vorbesti cu cineva… da-mi un mail. N-o sa-ti raspund acum, dar o voi face cat mai repede. Nu stiu daca te pot ajuta cumva, dar promit sa incerc. Incearca totusi sa zambesti…
Daca, totusi, crezi ca poti… iesi! Opreste melodia asta, inchide browser-ul, shut-down la computer, arunca-ti ceva pe tine si iesi! Hai!
Uneori stai şi îţi aduci aminte de lucrurile frumoase din viaţă ta , de copilărie, de adolescenţă, de şcoală şi simţi cum sufletul începe să radă odată cu tine de câte prostii ai putut să faci. Îţi aduci aminte de primul sărut, de prima dată când ai rostit “Vrei să fii prietena mea?” şi când ea timidă a răspuns “DA” lăsându-te cu un zâmbet beat pe faţă şi tremurând din toate încheieturile.
Însă uneori îţi aduci aminte de EA…Prima iubire şi tot universul tău se opreşte în loc. Iubirea vine pe neaşteptate şi pleacă la fel; prima este însă cu atât mai importantă cu cât e plină de bucurie, de speranţa, de iluzie şi o simţim mult mai profund, mai frumos, toate acele senzaţii sunt mai intense şi ne umplu viaţă de soare şi fericire, tocmai pentru că se întâmplă prima dată. EA care te-a făcut să rosteşti pentru prima oară TE IUBESC simţind că dacă nu îi vei spune aceste două cuvinte vei exploda în mii şi milioane de bucăţele. În viaţa asta poţi uita multe lucruri , lucruri importante, însă Prima iubire nu o vei uita niciodată, se va întipări în inima ta pentru totdeauna şi îţi vei aduce aminte peste ani şi ani de un "MIHAI" sau de o "ALINA" şi parcă ţi-ai dori uneori să îi reîntâlneşti şi să vezi dacă acea flacără se va aprinde din nou.
Mie mi s-a întâmplat treaba asta. Ne-am revăzut după ani de zile şi acei doi copii care s-au iubit demult au reînviat şi s-au “îmbrăţişat” imediat. E minunat să retrăieşti acele clipe de odinioară şi într-un fel sau altul să le continui parcă.
Ne-am amintit de câte am făcut împreună, de cum ne vedeam pe ascuns vara la bunici şi mai ales de scrisorile pe care “Kiry scriitorul lu’ peste” le trimitea ca pe un lucru sfânt şi care defapt erau mari prostii debitate de mintea unui copil de 13 ani. Ea a păstrat una dintre scrisori şi am să închei acest articol prin a vă arăta un lucru cu care sincer mă cam ruşinez şi care măcar pe voi să vă amuze.
“Draga, Alexandra…
Din primele rânduri ale acestei scrisori vreau să îţi spun că eu sunt bine sănătos şi situaţia asta îmi convine tare mult. Tu ce faci? Sper că şi tu eşti bine că ultima oară când te-am văzut păreai destul de bine şi tare mă tem că aşa eşti şi acum. Îmi cer scuze că nu ţi-am spus atunci când am plecat la Bicaz dar trebuia să plec de grabă că sunt olimpic la mate şi aveam olimpiada.Sper să mă crezi. Să ştii că nu îmi place de nimeni încă şi abia aştept să vină vara iarăşi să ne vedem şi să mergem la discotecă. De câteva zile mi-am făcut şuviţe blonde şi îmi stă foarte bine însă mă enervează profii ăştia să mă tund dar pe mine mă doare în cot de ei că aşa se poartă. Mă gândeam acum că am uitat să îţi dau puloverul ăla şi slapii pe care ţi i-am luat atunci seara la pod însă dacă nu ţi-i luăm plecai acasă supărată şi ştiam că nu te duci desculţa. O să ţi-i dau înapoi. Promit să nu îi port deloc.
Acum te las că nu mai pot să scriu că trebuie să mă culc că mâine am teză dar promit să îţi scriu săptămâna viitoare şi tare m-as bucura daca mi-ai scrie si tu măcar odată si nu îmi mai trimite scrisorile înapoi corectate cu rosu. PA
Al tau forevar, George
P.S. Imi vine sa crap de tine”
Se insiruiesc zilele de parca suntem, fiecare in parte, mici fabricute de margele-zilnice-puse-pe-o-ata-creponata.
- Unde s-a dus azi?
- Care azi, poate ieri…
- A, da, ieri. Ce-am facut ieri…?
- Pai nu prea stiu…
Si-asa trece si azi, si maine, si… se insiruiesc margelele-zile si uitam sa mai departam mainile cu care le insiram, sa ne ducem la o oglinda si sa ni le punem la gat, sa vedem de-s frumoase ori nu. Lucram la metru, la numar, la zile…
Dar e greu sa faci in fiecare zi pasul in lateral si sa te uiti la tine, sa vezi prin ce treci, cum treci, ce faci. Si te iei cu ale vietii margele si… uiti de tine.
Cand ai facut ultima oara ceva mare pentru tine? Cand ti-ai facut tie cea mai recenta bucurie mare? Cat a trecut? Poate ma hazardez dar inclin sa cred ca a trecut… prea mult.
Hai ca vedem maine cum facem, poate reusim cumva macar sa zambim, daca nu chiar mai mult.
Am un folder cu “diverse” unde s-au adunat destul de multe poze interesante pe care plănuiam să le folosesc la anumite articole, dar văd că trece timpul şi de scris tot nu m-am apucat. Oricum, majoritatea sunt no comment, aşa că… enjoy!
- Bai, l-am cunoscut. M-am vazut pe mine in locul lui, m-am recunoscut…
- Cum v-ati intalnit?!
- Hai ca vin pe la voi. Se supara pritena ta?
- Vino incoace, lasa prostiile…
Si a venit. Dupa ce-am stat cu El Pictor pana la 2 dimineata sa terminam de instalat noul computator al Ei (da, m-am miscat repede cu cadoul) a venit si-am stat de vorba vreo 3 ore. Mi-a povestit si n-am mai putut sa adorm. Da-i [play] melodiei si cunoaste-i povestea, de vrei.
In inima noptii te framanti, respiri agitat, iti potrivesti din nou perna si-ti infigi tampla in ea ca si cum ai incerca sa lovesti starea asta si s-o spargi, sa se duca departe. Ai vrea sa fi disperat, ai vrea sa urli, iti doresti din toata inima sa plangi, dar nu poti. Singuratatea te strange de gat, iti usuca lacrimile inainte sa apuce sa-ti alunece pe obraz si sa-ti spele macar o parte din durere.
Stomacul ti se strange la fiecare cateva secunde, ti-e cald si te sufoci, oftezi adanc sperand ca o data cu aerul expirat sa te lase si apasarea aia de pe piept.
Stai cu ochii deschisi si privesti in gol, in golul din tine, care parca se mareste cu fiecare respiratie, cu fiecare clipire, cu fiecare secunda.
A plecat cu altul. Spus asa e simplu, sec, aproape chirurgical. Ai adauga zeci de invective, sute de pareri de rau, mii de acuze, milioane de regrete… dar cand o spui atat de sec, pana si atunci cand esti singur, simti ca nu mai e nimic de adaugat.
N-ai gresit cu nimic, cel putin nu cu ceva atat de grav incat sa plece. Nu, e clar ca nu-i vina ta, ai invartit ideea asta in cap pana cand ai analizat ultimul gest, ultima vorba, ultimul gand. Nu e vina ta, degeaba incerci sa-i gasesti scuze.
Apoi iar iti vine in cap intrebarea aia proasta, Oare cu ce este el mai bun decat mine? Poate este, poate nu-i mai bun… insa ti-e sigur ca ea n-a gandit asa. Nu ar fi avut timp sa-l cunoasca atat de bine pentru a va pune in balanta, pentru a decide, oricat de rece ar fi gandit. Nu ai vrea sa crezi ca te-a parasit pe tine pentru el, vrei sa crezi ca te-a parasit pe tine. Si punct. Si asta crezi, si te intorci la a te intreba unde ai gresit. Dar stii ca n-ai gresit.
Si mai stii ceva… e singura femeie care te-a facut atat de fericit. Parca te-a luat in maini ca pe o plastilina si te-a transformat din omul agitat si fara directie in… barbatul fericit ce-ai tot fost in ultimele luni. Daca ar trebui sa scrii aici, acum, cum a facut ea posibila metamorfoza asta nu ai putea. Gesturile, vorbele, faptele ei pareau toate normale si uzuale, nimic extraordinar.
Si totusi, suma gesturilor ei a insemnat pentru tine magie. Si cel mai uimitor a fost pentru tine ca nu parea sa faca nici un efort in a te schimba atat de mult, tot ce facea parea natural si fara de efort. Si totusi, tu stiai ca esti o plastilina tare, aproape un bloc de egoism si cinism… dar ea a reusit sa darame totul prin niste mangaieri si vorbe parca fara insemnatate.
Dar si cand a plecat la fel a facut-o… fara sa para ca face vreun efort, fara sa para ca o apasa ceva, a parut ceva… ceva la fel de natural! Si asta te ucide, parca nu ai insemnat nimic pentru ea, parca voi ati fi facut parte dintr-un cotidian care se schimba precum imaginile care alearga pe geamul unui tren.
Rememorezi clipele, vacantele, bucuriile traite impreuna. Toate astea par pentru tine mai importante decat tot ce-ai trait pana la ea. Si totusi… ea a plecat si le-a abandonat in bratele si-n mintea ta fara sa para ca ar fi pretuit ceva din toate astea. Si asta… treaba asta doare si ea.
Vrei un sfat, o vorba buna, un pai de care sa te agati? N-am. Iti spun verde in fata ca vei suferi mai mult de-atat. Mult mai mult. Te vei simti din ce in ce mai gol pe dinauntru. Vei seca pe dinauntru, te vei usca. In fiecare seara, atunci cand toti vor fi plecati din jurul tau, te vei infasura in voaluri de disperare, vei febril ceva – orice! – de care sa te agati, sa-ti dea un sens, o directie sau macar o clipa de liniste! Dar nu vei gasi altceva decat disperarea aia care se va lipi de tine ca un tricou udat de ploaie.
Si-ti mai spun ceva… nu o vei uita niciodata. Iti vei aduce aminte vag cum arata prima fata cu care te-ai iubit trupeste, poate vei putea tine minte primul sarut… poate. Dar pe ea iti spun sigur ca n-o vei uita niciodata, ea va fi cea care te-a frant, care te-a adus in farame, cea care te-a insemnat pe viata.
Iti vei aduce aminte mirosul ei, iti vor suna in urechi gemetele placerii ei cu tine pe vecie, vei vedea putin din ea in toate viitoarele femei ale vietii tale, dar vei gasi doar farame, niciun intreg. Te va chinui pentru totdeauna, ea, cea pe care ai iubit-o ca un nebun si care te-a parasit pentru un altul.
Stiu ca te intrebi cine sunt si de unde stiu toate lucrurile astea despre tine, despre voi.
Eu sunt cel pe care l-a parasit pentru a fi cu tine.
Dementors.
"Who do think you are, running round leaving scars?"
Oh, I don't know. Maybe... Lord Voldemort.
"Collecting your jar of hearts."
Jack Sparrow: I've got a jar of dirt! I've got a jar of dirt! I've got a jar of dirt! And guess what's inside it?!
Umbre amarui suntem, ne prelingem de-a lungul asfaltului intins sub forma de trotuare tot de-ai nostri, printre blocurile ridicate tot de noi, calcand pe bucati de cauciuc branduit pe care am ne-am cheltuit banii.
Bantuim pamantul ziua, o facem si noaptea, manati de ganduri seci si incapatanate, nu ne stim menirea dar ne agitam pentru a ne duce la bun sfarsit misiunile pe care ni le dam.
Acceptam task-uri si intindem mana infometati dupa altele, caci toate sarcinile si problemele ne legitimeaza ca indivizi, ne dau… target-uri tangibile sau nu.
Oricat de mareti ne declaram ridicand vocea deasupra vacarmului orasului… suntem mici. Nu mediocri, ci mici… mici furnici care alearga pe potecile pe care le au in fata, ducand deasupra capului fragmente de obiecte considerate utile de catre societate.
Care societate a ajuns doar adunarea simpla a frustrarilor individuale. Suntem un borcan de gandacei isterici. Ne gandacim vietile la nivelul ochilor proprii si uitam sa ne dorim binele. Uitam sa ne vrem binele. Uitam sa ne cautam binele.
Du-te la culcare si zambeste… maine ai sansa sa iesi din borcan. Maine poate vei reusi sa faci mai multe pentru a zambi mai mult.
Pentru ca asta-ti doresc sa-ti fie viata… zambet si dragoste. Si prieteni.
Si stiu ca sunt unul care scrie in html chestii dragute, dorind sa te faca sa crezi ca sunt pentru tine.
Dar de data asta, eu, asta care ti-a urat mai devreme… cel putin de data asta chiar imi doresc ca maine sa ai o zi incredibila.
Si nu am puterea sa pretind ca sunt atat de bun incat luminez noaptea. Iti doresc asta din cel mai egoist motiv posibil: daca maine o sa aveti cu totii o zi incredibil de buna si ne vom intalni… ma veti ajuta si pe mine sa am o zi incredibil de buna.
Pentru ca un oras care zambeste prin toate fetele oamenilor din el… este orasul in care as vrea sa traiesc.
E 5 dimineata. De fapt… e 5 si-un minut. Tocmai ce-am intrat in casa, mort de oboseala dar bine-dispus nevoie-mare!
Te gandesti ca am prietena si faptul ca vin acasa bine-dispus la 5 dimineata nu ma face sa par prea responsabil…
Sunt bine-dispus, nu afumat, si n-am venit la 5 de la o agapa ci de la niste prieteni. Si sa nu intelegi ca acum am venit acasa… nu. Am venit de la scoala , am facut o baie fierbinte, m-am indopat cu medicamente de raceala, am prestat un masaj cu crema anti-vanatai, Si-apoi am plecat…
Am plecat catre prietenii de care spuneam, un el si-o ea care sunt pe mare picior de razboi. Adica m-au sunat din mijlocul unui scandal, el spunandu-mi “Vino incoace c-o omor!“, ea spunand “Vino si ia-l de-aici ca-l strang de gat!“. M-am suit in masina si m-am dus…
Am nimerit in mijlocul unui scandal domestic de mai mare frumusetea, ea ameninta cu omorul, el cu decesul. I-am ascultat, incercand sa-i faca sa-si respecte macar randul la vorba. Si-apoi m-am pus pe ras…
Ei, de fapt, n-aveau nicio problema. Sunt impreuna de vreo 10 luni, au trecut de perioada de tatonari si pupaciuni si-acum sunt in perioada in care se asaza lucrurile in cuplu.
Adica atunci cand ea ar vrea mai mult de la el, in care simte ca ar vrea sa simta mai tare ca este iubita, atunci cand vorbele nu mai ajung iar femeia cere lucruri considerate tembele de catre barbat.
El… in crize! Vorbim despre un fost burlac convins, aflat acum pentru prima data in situatia de a iubi puternic, de a-si dori o familie. Burlacul si-a calcat pe inima si-a bagat otravita in casa. I-a eliberat un dulap ca sa aiba crestina unde sa-si puna hainele. A fost de acord sa umple debaraua cu provizii. A golit frigiderul de pantofi (literalmente!), l-a bagat in priza si l-a umplut cu mancare. I-a cedat ei intreg dulapiorul de la baie. Pe scurt, a facut cele mai mari sacrificii pe care le poate face un burlac convins, fiind socat ca acum crestina vrea si mai multe dovezi de iubire.
- Pai… nu vede cate lucruri am facut pentru ea?! I-am dat jumatate de dulap!
- Dulap ti-am cerut eu, sau sa-mi arati ca ma iubesti?!
- Femeie, sunt cuminte, vin acasa la timp, tot timpul iti spun ca te iubesc…
- Asa, asa, macar recunosti!
- Ce sa recunosc?!
- Ca doar spui ca ma iubesti! Da’ nu faci nimic sa-mi arati!
- Ti-am lasat azi-dimineata un biletel pe care scria maaaaare “Te iubesc”!…
- Pai io-s Posta Romana, sa ma bucur la corespondenta?! Arata-mi ca ma iubesti! Fa-ma sa ma simt pretuita si iubita, protejata si rasfatata!
- N-am mai iesit din casa de 10 luni, Baietii ma dau mort. De la scoala vin direct acasa. N-am mai fost la sala, la un bowling, la o bila, la nimic! Stau cu tine tot timpul.
- A, deci dupa Baietii tai iti arde buza. Sa mergeti la Tribute si sa agatati gagici pe-acolo!
- Ce gagici?! Mergem sa…
- Sa taci! Gata, de maine sa te muti la Tribute, eu ma mut inapoi la mine acasa. Sau… mai rau, la mama!
- Esti recalcitranta! Vrei la muma-ta? La ea sa te duci, sa ma lasi in pace, ca mi-ai dat viata peste cap si tot nemultumita esti! Ce vrei sa mai fac in plus?!
- Stii ceva?! Cand…
Si asa au continuat timp de aproape 6 ore. Cu mine spectator. Da, spectator, ca de fiecare data cand incercam sa zic ceva incepeau amandoi sa vorbeasca, sa fie ei siguri ca am inteles situatia cum trebuie.
Dupa 6 ore am cedat.
- Muuuukles! M-ati epuizat! Bre, fata te iubeste de moare, dar nu stie cum sa-ti zica. Si pentru ca a ajuns sa te iubeasca asa mult ii este frica sa nu te piarda. Si nici nu stie cum sa-ti explice asta. Da-i timp sa te invete si o sa stie apoi… Fato, asta si-a dat viata peste cap ca sa-ti faca tie loc in ea. E clar ca te iubeste, cu toate ca tu nu vezi cate sacrificii si schimbari a facut pentru tine. Adu-ti aminte cum era cand l-ai cunoscut si uita-te la el cum e acum. E alt om! Te iubeste!
Si a trebuit sa le repet asta de 45 de ori, sa linistesc toate obiectiile, sa fiu – pe rand – avocatul unuia dintre ei in fata celuilalt, sa argumentez si sa dau exemple.
Problema venea de la faptul ca exista un prag (multi il au la 8 luni, altii la 10, altii…) cand se dizolva efervescenta inceputului si cei doi ajung in situatia de a nu se mai inteleg din simplul motiv ca vor sa evolueze, vor mai mult, vor mai aproape… dar nu stiu cum sa faca relatia sa functioneze mai bine.
Si-atunci ataca… ei bine, singura metoda de a trece cu bine prin perioada asta este sa comunici si sa spui fara jena ce-ti doresti. Dar fara a idealiza, fara a cere mai mult decat lucrurile sau faptele de care chiar ai nevoie.
Si in acel moment cuplul va incepe sa functioneze, fricile si neincrederile vor disparea, frustrarile date de chestiile la care unul dintre participanti (sau amandoi) este supus din cauza schimbarilor pe care trebuie sa le aduca in viata lui… vor disparea si ele.
Dreams
Thats where I have to go
To see your beautiful
Face anymore I stare out at the two of you
And listen to the radio
Hope, hope there's a conversation
We both admit we had it good
But until then its alienation I know that much is understood,
And I realise..
If you ask me how I'm doing
I would say I'm doing just fine
I would lie and say that your not on my mind
But I go out, and I sit down at a table set for two
And finally I'm forced to face the truth
No matter what I say I'm..
Not over you,
Not over you
Damn, damn girl you do it well, and I thought you were innocent
Took this heart and put it through hell, but still your magnificent
I, I'm a boomerang, doesn't matter how you throw me
I turn around and I'm back in the game, even better than the old me
But I'm not even close without you
If you ask me how I'm doing
I would say I'm doing just fine
I would lie and say that your not on my mind
But I go out, and I sit down at a table set for two
And finally I'm forced to face the truth
No matter what I say I'm..
Not over you
And if I had the chance to re-new
You know there issn't a thing I wouldn't do
I could get back, on the right track
But only if you'd be convinced
So until then..
If you ask me how I'm doing
I would say I'm doing just fine
I would lie and say that your not on my mind
But I go out, and I sit down at a table set for two
And fïnally I'm forced to face the truth
No matter what I say I'm..
Not over you
Not over you
Not over you
Not over you
Am și eu un defect – îți dai seama ce modest am fost la faza asta, nu? – nu prea citesc bloguri românești. Nu pt că nu vreau sau că aș avea preconcepții. Pur și simplu nu am timp. Cu toate astea, din când în când, foooarte rar, mai arunc un ochi la Cabral pe blog, pt că e cam singurul care mă prinde. Am avut momente în care m-am ofiticat că a apucat să scrie înaintea mea despre teme pe care vroiam să le abordez și eu și a făcut-o fix în direcția în care aș fi mers eu, alteori doar m-am bucurat să văd că are chestii despre care vorbesc si eu pe blogu-l meu. Cu alte cuvinte, suntem pe aceeași lungime de undă.
N-aș fi pus link-ul, către el pt că n-aș vrea să crezi că-l pup în cur pe omu’ negru. Nu e cazul. Doar că mi-a plăcut articolul asta…
Atunci cand n-ai o relatie ravnesti dupa ea. Ii vezi pupandu-se pe strada, la mall, prin pozele din reviste… te apuca asa o disperare si-o senzatie de gol de-ti vine sa-ti iei campii.
Si-ti spui – cand ai curaj sa vorbesti cu tine – ca atunci cand vei ajunge sa te lipesti de cineva ca vei fi dedicata si fericita. Si baietii la fel, doar ca ei n-o pun asa in cuvinte… si baietii isi promit cele mai frumoase momente pentru atunci cand vor fi gasit o fata ca lumea.
Si-ajungi sa cunosti o persoana misto, incepeti sa iesiti, va obisnuiti unul cu celalalt, incepeti sa va cunoasteti, incepeti sa deveniti fericiti. Si fericirea asta dureaza… cat dureaza.
Si de la un moment dat incolo… incepe sa nu mai fie fericire. Devine o insiruire de fapte, lucuri, enervari, ciocniri reciproce care se transforma in nervi, apoi frustrari, apoi in raceala.
Toate astea rele vin de la lucrurile pe care trebuie sa le faci atunci cand esti intr-un cuplu. Pentru ca atunci cand esti intr-un cuplu… ori esti ori nu esti. Nu merge cu jumatati de masura, nu merge cu trisuri si mimari.
O sa-mi spuneti ca-s nebun si ca imi puteti da acum, pe loc, cu nume, prenume si CNP cel putin 3 cupluri care merg asa. V-as spune ca da, le putem spune relatii, dar nu le putem spune cupluri decat ca titlu informativ.
Intotdeauna am spus – fara sa ma dau batran si destept – ca mai bine traiesti o relatie frumoasa, intensa, puternica, sincera, fara retineri, timp de 6 luni… decat o ciorba lunga si obosita de un an.
Si revin la ce ziceam mai sus si in titlul postului… frustrarile vin (nu vorbim despre inselat sau nepotriviri acum) de la lucrurile pe care trebuie sa le faci zilnic atunci cand esti intr-o relatie. Trebuie. Nu optional, fara alte variante… trebuie sa le faci.
Iar cele mai mari frustrari vin atunci cand nu esti implicat si dedicat relatiei si persoanei respective 100%. Pentru ca trebuie sa faci chestii care tie nu-ti fac placere sau chiar te deranjeaza, si faci toate astea pentru o persoana care nu inseamna atat de mult pentru tine.
Trebuie sa pui ciorapii murdari la locul lor, ca altfel ea se supara. Trebuie s-o suni de 12 ori pe zi doar pentru a-i spune ce faci si pentru a-i da raportul. Trebuie sa-i spui categoric fostului sa nu te mai sune, chiar daca stii ca el vrea numai sa-ti ureze “La multi ani!”, ca altfel el se supara. Trebuie sa te lasi de fumat pentru ca ea tot insista si altfel se supara.
- Da’ ce ma tot omoara cu ciorapii aia murdari, se deranjeaza cand ii vede de zici ca-s rahati de caine!
- Ete-ciuci, ce, sunt in armata s-o sun pentru a raporta la fiecare 60 de minute?!
- Fostul a trecut de multa vreme de relatia noastra, suna ca omul sa-mi ureze de sanatate, de ce trebuie sa fiu nesimtita si sa-i inchid telefonul in nas?!
- Imi place sa fumez, ce mama ei de treaba ma tot freaca la ridiche?! Fumez pe plamanii mei!
Da, trebuie. Daca vrei sa ai o relatie adevarata, daca vrei sa mergi mai departe, daca vrei sa ai caderea de a cere lucrurile pe care ti le doresti de la celalalt… trebuie sa faci ce-si doreste.
Nu intotdeauna, nu fix cum cere el sau ea, dar… trebuie.
Pentru ca altfel… devine un lung si plictisitor sir de retineri si refuzuri reciproce, incepeti sa va calcati pe nervi si… se duce in rigola toata dragostea aia de la inceput.
Vorbeam cu un prieten care trece printr-o perioada de genul asta si i-am zis o treaba: Mai Bogdane, daca vrei relatii frumoase trebuie sa le tratezi, pe rand, ca pe niste adevarate casnicii. Altfel e degeaba, sunt toate niste inceputuri frumoase… continuate cu despartiri enervante.
Asta zic… ori dai tot, ori n-ai asteptari. Si faci ce trebuie. Si daca la un moment dat esti convins ca ce faci este in total dezechilibru cu ce primesti… ei bine, opresti tot si-ti vezi de viata ta. Dar macar vei fi impacat ca ai facut tot ce ai putut face.
Sa nu-mi spuneti ca asa cadem de prosti… in dragoste suntem toti prosti. Da’ fericiti…
Ne agatam de viata, o traim asa cum credem, suntem rai sau buni, ne dorim lucruri si luptam pentru ele cu ce ne este lasat la indemana. Poate ca Dumnezeu este deasupra si ne urmareste alegerile sau poate ca ne ascundem dupa ideea existentei Lui. Poate ca soarta ne este scrisa si ne folosim mainile si picioarele pentru a ne trai vietile deja condamnate sau poate ca nimic nu este scris si noi construim fiecare clipa a viitorului prin clipa de acum.
Poate… nu stiu.
Ce stiu sigur, ce simt ca-i sigur este ca maine nu ne asteapta, nu se pregateste pentru noi, nu ne face prajiturele pentru ca noi sa molfaim maine la ele si sa ne bucuram de gustul lor.
Stiu sigur ca nu totul se refera la noi si la faptele noastre.
Stiu ca oricat ne-am agita nu toate lucrurile se masoara in faptele proprii.
Daca Facebook-ul inseamna sinceritate… Dumnezeu mi-e martor ca mai sincer si mai personal de-atat nu voi putea scrie vreodata.
Mi-e frica de ziua de maine. Mi-e frica pentru tot ce am, pentru tot ce iubesc, pentru toti cei pe care-i iubesc.
O am pe mama si pe sor’mea, doua dintre femeile care m-au transformat in barbatul – bun sau rau – care sunt acum. Le stiu problemele si framantarile… n-am stiut sa le spun altfel decat stiu s-o faca oamenii -niciodata cred – cat de mult le iubesc, cat de multe as face pentru ele, pentru amandoua si pentru fiecare in parte. Si mi-e frica pentru ele.
Am un tata, unul care nu corespunde la culoare dar care corespunde atat de mult la suflet incat sunt convins ca-s al lui si fizic. Si-atunci cand cineva vorbeste de tatal ideal… nu stiu daca exista dar daca as sti ca exista, ei bine… cu siguranta ca ar fi el. Si tin la el, asa cum stiu eu. Si mi-e frica pentru el.
Si am ceva prieteni… nu multi, nu putini, nu neaparat frumosi sau urati, nu neaparat geniali sau normali, dar ii am si ii pretuiesc asa cum sunt. Si mi-e frica pentru ei.
Am viata mea. Unii o vad frumoasa, pentru ca fiecare presupune ce-i trece prin cap. Si eu o vad frumoasa, ci pentru ca am ajuns s-o pretuiesc atat de tare incat mi-e frica pentru ea, pentru viata mea cu tot ce este in ea.
Pentru fiecare om din viata mea, pentru fiecare vorba, pentru fiecare clipa din viata mea a ajuns sa-mi fie frica. Frica sa nu se termine prea repede, frica sa nu se piarda ceva din ea, frica sa nu pierd pe cineva dintre cei la care tin mai mult decat tin la mine.
Si e o seara urata si rece, si stau descult si cu picioarele inghetate, cu laptopul pe genunchi, sperand sa pot sa opresc timpul in loc, in secunda asta, cand totul este macar ok.
Ma duc la scoala , platesc rate, imi alint cainele, mananc de dimineata si seara, incerc sa dorm mai mult. Dar in fiecare seara ma gandesc la toate lucrurile frumoase care ma inconjoara si lupt sa evit sa ma impovarez de rate, de deadline-uri, de probleme.
Pentru ca am o singura viata, o singura viata de trait… o singura viata de irosit. Incerc sa ma bucur de ea, de oamenii care ma inconjoara, incerc sa-i bucur pe cei care-mi sunt in jur si pe altii… incerc. Si sunt convins ca atunci cand nimic din toate astea nu vor mai exista… voi fi mort.
Nu mai irosi secunde… sun-o pe mama ta si spune-i cat tii la ea si cat o iubesti, fa-o sa zambeasca. Pleaca de la munca mai repede, sau pleaca mai tarziu – tu stii – si du-ti copilul macar la o plimbare, fa-l sa zambeasca, fa-l fericit. Nu mai sta, ia un buchet de flori si du-te la fata aia pe care-o iubesti in secret si spune-i c-o iubesti, pun’te in genunchi si fa-o sa simta ca tu esti acela. Suna-ti sotul si lasa vorbele mici si plate, acele “te iubesc“-uri cotidiene si spune-i ce-i in inima ta, spune-i cat si cum il iubesti. Poate toti vor fi amuzati de incercarea ta dar o farama din inima lor va simti.
Umanilor, n-avem timp, doar ne mintin ca e si-un maine… dar poate ca de astazi nu mai e. Bucurati-va de azi, de secunda asta si faceti-i si pe cei de langa voi sa se bucure de asta. Caci oricum maine vom plange… dar macar stim c-a existat un ieri din care am stors si ultima picatura de bucurie.
